Pour vous, lecteurs qui comprenez le roumain, voyez si dessous le très bon article paru dans l'hebdomadaire culturel bucarestois Observator cultural, sur les Rencontres des traducteurs de littérature roumaine. Pour comprendre de quoi il s'agissait, il faut remonter un peu le cours de notes...
"Pe 21 şi 22 aprilie 2008, la iniţiativa Asociaţiei Traducătorilor de Literatură Română (ATLR) din Franţa, înfiinţată în 2007 şi avîndu-l ca preşedinte pe Dumitru Ţepeneag, a avut loc la Institutul Cultural Român din Paris prima întîlnire internaţională a traducătorilor de literatură română. Magda Cîrneci, directoarea institutului şi membru fondator al ATLR, este una dintre persoanele care au făcut ca această întîlnire să fie posibilă.
Paris, 21 aprilie 2008.
Rue de l’Exposition, nr. 1: Institutul Cultural Român. Miros ademenitor de cafea. Se aud voci la etaj. Am un îndărătnic sentiment de uimire: oameni din nu ştiu cîte ţări vorbesc între ei româneşte, în acest loc din Paris. Voi afla că sînt veniţi din Austria, Bulgaria, Cehia, Grecia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Israel, Ungaria... lista e incompletă. Printre temele meselor rotunde semnalate în program: locul traducătorului în lanţul editorial, aspecte ale României de astăzi, limba populară şi argotică în literatura română contemporană, traducătorul ca scriitor bilingv. Moderatori sînt Magda Cîrneci, Mirela Patureau, Virgil Tănase, Dumitru Ţepeneag, Laure Hinckel. Aceasta din urmă, secretara ATLR şi principala organizatoare a întîlnirii, este unul dintre cei mai activi promotori ai culturii române în Franţa.
E prea scurt timpul ca să aflu pe ce căi a ajuns fiecare dintre participanţi să devină un cunoscător al literaturii române. „E pură întîmplare“, mi s-a răspuns de cîteva ori – o întîmplare care lua adesea chipul unor prieteni. Dinu Flămînd a vorbit despre norocul pe care îl are literatura română de a o avea pe Marily Le Nir, minunată traducătoare a lui Nicolae Steinhardt, născută în România din părinţi francezi. |n unica ei tentativă de a călători în România comunistă prin anii ’70, Marily Le Nir a trebuit să explice, într-un interogatoriu care a durat cîteva ore, cu ce scopuri revenise în ţara copilăriei sale... Limba română, îndelung nevorbită în acest context ostil, i-a rămas din fericire „înrădăcinată în suflet“. Şi pentru alţii româna este legătura greu de destrămat cu o viaţă anterioară: chiar după ce încercase să se rupă de trecut, Yotam Reuveny, editor şi traducător din Israel, a înţeles că „rămînea număratul“ în româneşte, că „magia cuvintelor aştepta sub aceea a numerelor“. Laure Hinckel a evocat traducerea ca pe o salvare, ca pe o luptă împotriva izolării şi a pierderii limbii materne, după mai mulţi ani petrecuţi în România departe de orice comunitate franceză. Cucerirea unei limbi străine poate însemna deci şi urgenţa întoarcerii la limba dintîi.
Unele momente simptomatice pentru rivalităţi culturale tradiţionale au fost aici generatoare de haz şi complicitate. Cu talent histrionic, Dumitru Ţepeneag îi îndemna pe participanţi la emulaţie, citînd cazul culturii maghiare, care ştie să se promoveze şi să se vîndă în lume. „Exact aceleaşi cuvinte le-am auzit şi înainte de a veni“ – a intervenit Gabriella Koszta, editoare şi traducătoare a lui Dan Lungu în Ungaria, înveselind sala: „Mi s-a spus: să vezi tu ce bine ştiu românii ăştia să se prezinte şi să se exporte! Prin urmare, eu am venit aici să vă spionez“.
-
De cînd, ca atîţia alţii, mă întorc foarte rar acasă şi văd cum se destramă configuraţiile „eterne“ ale copilăriei, sînt din ce în ce mai vulnerabilă la straturile timpului. Parisul însă nu este pentru mine un loc cu amintiri. În el pot să păşesc euforic, un pas în imaginar, doi pe stradă. Mai resimt uneori sentimentul de irealitate care m-a năpădit la prima mea vizită aici, cînd, undeva la picioarele turnului Eiffel, am văzut o clasă de liceeni jucînd fotbal pe terenul de sport din apropierea şcolii lor. Pentru mine era incredibil faptul că unii îşi duceau viaţa cotidiană în miezul mitului.
Unul dintre principalele merite ale întîlnirii organizate la Paris este acesta: de a fi adus împreună oameni care de prea multe ori lucrează izolaţi, oferindu-le un context în care munca lor să devină vizibilă şi recunoscută.
––––––––––––
Monica Salvan este profesoară de limba şi literatura franceză în Franţa din 2001. Doctorandă la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (Inalco) din Paris. A tradus fragmente semnate de Ruxandra Cesereanu şi Doina Ioanid pentru volumul Soleils différents, Éditions L’Inventaire, 2008."






